Seniorii Centrului rezidențial „Casa Frențiu” au avut parte de o activitate deosebită, desfășurată ieri, 23 octombrie a.c, înainte de masa de prânz, care le-a adus multă voie bună și emoție: vizionarea unor filme clasice cu actori legendari.
Într-o atmosferă relaxată și plină de amintiri, seniorii au urmărit cu încântare scene din producții care le-au marcat tinerețea, redescoperind farmecul cinematografiei de altădată. Zâmbetele și comentariile vesele nu au întârziat să apară, transformând întreaga activitate într-un moment de conectare și bucurie comună.
„Parcă am dat timpul înapoi… ce frumos jucau actorii aceia!”, a spus unul dintre rezidenți, emoționat de revederea unor actori remarcabili.
Această inițiativă a demonstrat încă o dată cât de important este ca momentele petrecute împreună, în jurul unei pasiuni comune, să aducă lumină și energie pozitivă în viața rezidenților.
Teodora BODA
Coordonator centru





