La Centrul Rezidențial ”Casa Frențiu” suntem preocupați continuu de bunăstarea vârstnicilor noștri. În acest sens, derulăm diverse activități menite să le sporească gradul de confort, începând de la remi, domino, table, bingo și continuând cu activități care stimulează și dezvoltă capacitățile intelectuale: rezolvarea de integrame, terapia prin culoare, construirea unui puzzle, dar și activități recreative: vizionarea unui film și seratele dansante.

”Ghicește cuvântul” este un joc nou, care le-a captat atenția rezidenților noștri. Jocul a început cu gruparea rezidenților în două echipe. Cuvântul ce trebuie ghicit este reprezentat de un șir de linii, fiecare linie reprezentând o literă a cuvântului. Fiecare persoană spune pe rând câte o literă pentru a putea a găsi, într-un timp cât mai scurt, cuvântul cheie. Câștigători sunt cei care reușesc să ghicească cele mai multe cuvinte și care obțin cel mai mare punctaj.

Bunicii noștri au fost bucuroși să constate că încă au dexteritate și rapiditate pentru a ghici cuvintele, chiar și pe cele mai complicate.

Mihaela CORB

Asistent social debutant