In dupa amiaza zilei de marti, 07 august 2018, a avut loc sfintirea Capelei din incinta Centrului rezidential „Casa Frentiu”. Slujba sfintirii a fost oficiata de catre Preasfintitul Parinte Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, alaturi de parintele Olimpiu Todorean, presedintele Caritas Eparhial Oradea in prezenta echipei de asistenti si coordonatori ai centrului si a celor care deja locuiesc aici.

Dupa slujba de sfintire, toti cei prezenti s-au rugat impreuna Paraclisul Maicii Domnului, marturisind ca Ea, Maria „este cu adevarat de Dumnezeu Nascatoare, izvorul indurarilor, mangaierea celor ce plang, cautarea celor pierduti, puternica si neincetata mijlocitoare catre Dumnezeu …”.

„Casa Frentiu” nu este un azil si nu este o casa de batrani, ci este casa unei batraneti intelepte, senine si respectate; casa unde oamenii pot impartasi cu altii propriile idei si propriile sentimente; casa omului caruia ochii ii scanteiaza de bucurie sau se umbresc de lacrimi si casa omului ale carui buze lasa sa treaca un strigat de bucurie sau un suspin de durere. Este o casa.

Centrul Rezidential, „Casa Frentiu”, este conceput pentru a satisface toate dorintele.

Dotare structura: – 24 camere single cu baie proprie, cu sistem de detectie incendiu, apel medical, aer conditionat, sistem de televiziune, internet si telefonie; – sistem de supraveghere video in spatii comune; – capela; – spatii pentru activitati de terapie ocupationala; – bucatarie proprie; – sala pentru servit masa; – spatii de depozitare a alimentelor; – spalatorie, uscatorie, calcatorie proprii; – grupuri sanitare comune; – ascensor modern; – living modern, dotat cu tv, video, dvd; – bar; – curte amenajata.

Servicii incluse in pachetul de baza: – asistenta si ingrijire permanenta prin personal calificat, respectiv asistente medicale, infirmiere, personal de serviciu; – servicii de spalatorie, uscatorie, calcatorie; – meniul zilnic constand in trei mese de baza si doua gustari, preparat de personal calificat, in bucataria proprie.

Servicii medicale: – medic medicina generala ori de cate ori este nevoie; – administrare tratament oral, injectabil, perfuzabil; – aplicare de creme protectoare si pansamente; – asigurarea primului ajutor si a serviciului de ambulanta in caz de nevoie; – masaj terapeutic, kinetoterapie, reflexoterapie, masaj de relaxare; – gimnastica recuperatorie pentru cei care au nevoie; – analize medicale cu recoltare la sediul nostru; – curatarea plagilor si escarelor.

Servicii speciale: – servicii de coafura, frizerie, manichiura, pedichiura; – transportul si insotirea rezidentilor la piese de teatru, concerte, vernisaje, filarmonica; – excursii si pelerinaje.

Activitati: – ore de pictura si desen; – serate muzicale si dans, film si lectura; – jocuri de societate si dezvoltare personala; – sporturi usoare (tenis de masa, biliard, badminton); – activitati de indemanare; – 5 o’clock tea pentru servirea de ceaiuri, cafea alaturi de un prieten; – acces nelimitat la internet pentru a pastra contactul cu familia, prietenii, sau pentru a invata noi lucruri; – posibilitatea vizitarii rezidentilor de catre familie sau apropiati, ori de cate ori doresc; – plimbari in aer liber in curtea proprie si in parcul din apropiere; – consiliere spirituala; – sarbatorirea in mod festiv a zilelor de nastere si onomastice; – organizarea de mese festive de Craciun, Revelion si de Paste.

Capacitatea centrului rezidential este de minim 24 persoane si maxim 52 persoane.

Eugen Ivut – Biroul de presa al Episcopiei de Oradea